Eduweb

Învățământ tradițional versus cursuri online

În prezent, tinerii optează mai mult pentru facultățile la care prezența e obligatorie, pe când adulții apelează din ce în ce mai mult la cursurile online. 

Asta poate părea un pic ciudat, pentru că tinerii au în general apetit pentru tehnologie și au mentalitatea pro-digitalizare, însă au nevoie și de expunere academică, de validare și de acea diplomă care este încă epicentrul României birocratice.

Sunt cele două complementare ori în opoziție?

Mult timp s-a mers pe ideea contrastului dintre studiile care necesită prezență fizica și dezvoltarea în mediul online, ceea ce era firesc să se întâmple din două motive: 

  • internetul nu era o sursă sigură și a fost nevoie de un lung proces de adaptare până ca informațiile false să fie bine delimitate de serviciile oneste și serioase de învățare
  • învățământul era centralizat pe ideea de unui tip de profesor care trebuia să fie deținătorul absolut al informației și autoritatea supremă în domeniul său

Lucrurile au luat ușor, ușor o altă turnură. Acum există site-uri certificate, sigure, care nu numai că nu încalcă drepturi de autor, dar sunt proprietarii unor astfel de drepturi. Site-uri de educație de care se ocupă zeci de specialiști. Din ce în ce mai multe cursuri online sunt atestate, certificate și absolvirea lor e un foarte mare plus în CV.

Profesorul (la fel de important ca întotdeauna) și-a schimbat treptat rolul. Dacă înainte era singura sursă de informație, acum mai degrabă facilitează procesul de învățare și ghidează elevul / studentul prin materie. Nu că acum nu ar trebui să stăpânească foarte bine disciplina pe care o predă, dar înainte se trecea mai ușor cu vederea lipsa competențelor pedagogice dacă era expert într-un domeniu și prin asta căpăta prestanță. 

Deci, cele două tipuri de învățare au început să adapteze unul la celălalt, să acopere tot mai mult aceleași nevoie, rămânând să vedem în continuare diferențele.

Întrebarea la ce îmi trebuie?

În învățământul tradițional, totul pare că face parte dintr-un plan mult mai elaborat. Și asta pentru că ți se răspunde foarte târziu sau niciodată la întrebarea „la ce îmi trebuie mie asta?”. Cu toții ne amintim mica revoltă care ne-a însoțit din clasele primare până în liceu sau chiar mai târziu, și anume care e scopul final și necesitatea memorării unor date. 

Într-un fel e normal, pentru că atât cât suntem mici nu avem destinul în mâinile noastre și nici noi nu știm ce ne dorim pentru a ști pe ce să ne axăm, iar învățământul obligatoriu trebuie să acopere o arie mare de competențe și responsabilități, să meargă pe o dezvoltare mult mai generală. Numai că odată ce ne alegem drumul, întrebarea „la ce îmi trebuie?” este cea mai importantă.

Cursurile online, atât materialele video cumpărate, cât și webinarele sau programele de învățare virtuală adresează această întrebare dintru-nceput. Sunt structurate de așa natură încât să răspundă acestei întrebări din primele minute. Au un scop mult mai specific pe care îl expun cât se poate de repede ca beneficiu pentru a atrage cursanți și pentru a căpăta credibilitate, din moment ce sunt baza unui învățământ voluntar unde fiecare alege ce vrea să urmeze.

Flexibilitatea – un factor crucial

Cursurile, seminarele, orele de clasă din învățământul tradițional au un program și o durată fixă la care, vrei, nu vrei, trebuie să te adaptezi pentru a absolvi. De partea cealaltă, programele de învățare virtuală se pliază mult mai ușor pe programul fiecăruia.

Mulți adulți sau chiar tineri adulți au obligații familiale, joburi sau diverse responsabilități care nu le permit să participe în mod regulat la cursuri. Așa că din ce în ce mai mulți recurg la pregătirea în mediul online, unde au posibilitatea să participe la proiecte, lecții și conferințe în timpul liber.

Chiar și în cazul dezbaterilor și a sesiunilor live programate din timp, cursanții sunt scutiți de deplasarea la unitatea de învățământ, ceea ce este extrem de util pentru cei care sunt mereu pe drumuri și nevoiți să facă drumuri dintr-un oraș în altul sau chiar dintr-o țară în alta.

Venind în acest sens cu un exemplu din propria experiență, un program de masterat din cadrul Universității din București mi-a demonstrat cât de utile sunt cursurile online, dar și cât de problematică e lipsa unui sistem alternativ. Am avut colegi mai în vârstă foarte pasionați de obiectul de studiu, dar care au trebuit să facă multe sacrificii ca să termine ce au început.

Printre ei căpitani de vas, juriști sau sportivi care nu au fost primiți în examen strict din cauza absențelor, și asta e un mare minus al sistemului. Am avut, în schimb, și profesori care au aderat la o nouă variantă de studiu care ne-a ajutat foarte mult pe toți, inclusiv pe cei care ne puteam deplasa.

Colectivul și mediul de învățare

Mediul și resursele de învățare prezintă avantaje și dezavantaje în ambele contexte. În România, învățământul de stat îți poate pune la dispoziție foarte multe materiale, permise la diverse biblioteci universitare. Acestea pot fi rarități sau chiar cărți în variantă unicat.

Pe de altă parte, în e-learning găsești aproape orice ai nevoie în materie de e-books, și asta în decurs de câteva secunde. Bineînțeles că în prețul cursului ar trebui să intre și o bibliotecă online, o parolă care să îți ofere acces la referințele din bibiografie.

Cum ar fi dacă am combina resursele de dezvoltare?

Dacă și universitățile atestate la nivel european ar implementa o formă hibridă de învățământ, studiul de la distanță nu ar mai fi privit atât de depreciativ. Formă hibridă înseamnă atât întâlniri ocazionale și practică de teren acolo unde este cazul, dar și materiale online care să fie mai mult decât niște rezumate în powerpoint.

La fel cum și e-learningul ar trebui să aibă o minimă inițiativă de interacțiune. Ocazional, se pot organiza întâlniri de team-work, în special dacă sunt necesare în pregătire. Sigur că un curs de programare poate să nu aibă deloc nevoie de interacțiune.

Noi, cei de la EduWeb, recomandăm:

  • o formă de învățare hibridă pentru științele umaniste, unde conferința și dezbaterea reprezintă nucleul învățării

  • e-learningul pentru cursuri de training, de software, de introducere într-un domeniu nou sau de perfecționare a unui skill-set

  • învățământul tradițional sau hibrid pentru pregătiri de lungă durată (> 1 an), pentru științe de mare complexitate (inginerie etc): e-learningul se poate ocupa de partea teoretică, condițiile de practică rămânând aceleași (nevoie de echipamente, laboratoare)

Individul și ritmul de învățare

Vorbim aici despre viteze de dezvoltare. Școala românească are pretenția ca toți să învețe în același ritm, deși e clar că fiecare acumulează diferit. Profesorul nu poate monitoriza fiecare elev în parte, este fizic imposibil.

Pe când într-o platforma e-learning, lectorul și designerul instrucțional vor organiza cursul de așa natură încât să i se adreseze și cursantului cu capacitate rapidă de acumulare, și celui care își găsește mai greu ritmul.

Cu alte cuvinte, un curs pe care îl poți „apuca” de oriunde. Toate etapele sale (publicarea materialului pe o platformă, videourile explicative, discuția cu interacțiune, testul, feedbackul și tema) se pot plia pe stilul de viață al fiecăruia (când vrea să studieze), dar și pe stilul de lucru al fiecăruia (cât vrea să studieze).

Prin urmare, un curs interactiv online este de asemenea destinat și celui care se așază la birou și nu se mai dezlipește ore întregi (studiu tip maraton), dar și celui care preferă să învețe în doze mici, strict ce-i trebuie în momentul respectiv (implementarea microlearning-ului).

Autor: Victor ACHIM
Created with